Valoare donatii 2015

Asociatia Institutul Roman pentru Ajutorarea Copiilor Aflati in Dificultate “Piticot” a donat in anul 2015 suma de 15.606 RON, sprijinind aproximativ 60 de familii pentru a avea un nivel mai inalt al calitatii vietii in ceea ce priveste sanatatea, bunastarea financiara, educatia si traiul de zi cu zi.
In aceeasi masura, Asociatia PITICOT a initiat demersurile necesare reabilitarii cladirii care va deservi Centrului pentru copii cu dizabilitati grave ” Piticot”, situat in satul Martihaz din comuna Madaras judetul Bihor.
Anul 2015 a fost plin de realizari pentru Asociatia Piticot. Cu ajutorul sponsorilor, partenerilor si colaboratorilor, am sprijinit beneficiarii asociatiei in demersurile necesare schimbarii starii lor de sanatate prin consultanta si intermediere, dar si donand tratamentul medicamentos prescris sau prin suport financiar in vederea interventiilor chirurgicale si analizelor necesare. Datorita campanilor derulate de-a lungul anului am reusit sa oferim cazurilor sociale ale asociatiei, alimente, imbracaminte, incaltaminte, rechizite, jocuri, jucarii.

Pentru a demonstra toate donatiile, puteti sa ne trimiteti cerere pe e-mail in acest sens, iar noi va vom expedia in format digital Contractele de Donatii pe care le-am intocmit si achitat cu ordin de plata, mandat postal sau in numerar.

Donatii in bani si produse:

Aceste informatii pot fi vizualizate, accesand acest link!

Sponsorii, persoane juridice care ne-au sprijinit in 2015 financiar, cu servicii sau bunuri alimentare/nealimentare:

Sponsori

S.C. Public Euroconsulting S.R.L.

www.yourmarket.ro

www.yourjobs.ro

www.youracademy.ro

Hotel Socim Suceava

Hotel Astoria Oradea

Danessa S.R.L. Oradea

Graziela Agengy

Danessa S.R.L. Oradea

West Fruta Oradea

Floraria Natalie Oradea

Professional Advertising and Events Oradea

Cofetaria Scala

Cidor

Bene International

Auto Bara

Trei G

Dacardi

Treira

Atelier de creatie pentru copii

Hotel Transit

Fundatia “Biruitorii”

Nexia Consulting

Carrefour Era Oradea

OVM Cash & Carry

Maialex

S.C. Anvelo Center S.R.L.

Pepsi

Asociatia Romana de Psihologie Comunitara

Prietenii Veseliei

Ulker

Universaria

Malcom

Dragon Star Curier

Germino

Delaco

Prolacta

Ideart

AdVolution

Ice Landia

Sc Rozatti Srl

Cracana Calin – Arhitect

Amper Proiect

Pac System

Eurocon Project

Marta’s Gifts

Flabelos

Romfruit Arad

Microlit

Aston Com

PFA Podina Radu

Boglar Champ Srl

Univer

SamMills

Sc Gastro Carne En Gross Srl

Lodenfrey Oradea

Russ Media

Sapico Bador

Plexus Services Ro Srl

Medicland

Teamgrandsec

Celestica Romania

Lincoln Trade

Jmi Ro

Selina

Bella Print & Design

Jysk

Komfort Wood

Dream Cars

Amovi Serv

Dezma Auto

Clasic Comex

Romcarbon

Sc CG&GC  HiTech Solutions

Restaurant La Fattoria

Grup West Premium

Vestil Import-Export

Societate de Avocatura Vantu si Crisan

Spartan Grup

Gerald’s Hotel

Pfa Sorin Matei

Carbenta Com

Mona –Zol Impex

Hotel Silver Oradea

Techno Print

Elgeka Ferfelis Romania

Bella Romania

Agrochim

Vpk Packaging

Inter Broker

Pretty Car Mobil

Smartweare

Sc Vopmarc

Constructorul Salard

Eleron Com Srl

City Trans Srl

Tehnochim

Electronic Interactive

Sc Andorsa Srl

Godman Oradea

Coralin Exim

Olida Exim

Suntec Trade

Sc Curaxim Srl

Active Paper

Agp Vectorial

Velineo

Impulsound

Carrefour Lotus

Grazziela Models

Multe Usi

Iohan

Masterplast

Octaser

Adina Junc Art&Fashion Boutique

Arddor D-Luxe

Macromex

Iolimex

Cristim

Unimar

Dr. Oetker

Astor Mueller

Sc Cylex

Banca Transilvania

Sc Eximtur Agentia Oradea

 

 

Parteneri

Primaria Municipiului Oradea

Inspectoratul Scolar Judetean Bihor

Scoala cu clasele  I – VIII Lazareni

Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Oradea

Scoala Gimnaziala “Nicolae Popoviciu” Beius

Colegiul National “Iosif Vulcan” Oradea

Liceul Teoretic “Aurel Lazar” Oradea

Liceul “Don Orione” Oradea

Colegiul National “Samuil Vulcan” Beius

Colegiul Economic “Partenie Cosma”

Colegiul Tehnic “Mihai Viteazu” Oradea

Scoala Gimnaziala “Avram Iancu” Oradea

Structura Gradinita Nr. 44 Oradea

Gradinita Nr. 34 Oradea

Gradinita Nr. 48 Oradea

Gradinita Nr. 42 Oradea

Liceul Teoretic “Gabriel Tepelea” Borod

Scoala Gimaziala “Floare de Lotus” Sanmartin

Colegiul National “Octavian Goga” Marghita

Colegiul National “Teodor Nes” Salonta

Scoala Gimnaziala Nr.1 Santandrei

Scoala Gimnaziala “Miron Pompiliu” Stei

Liceul Tehnologic Nr.1 Dobresti

Colegiul tehnic Nr. 1 Vadu Crisului

Scoala Gimnaziala Nr. 16 Oradea

Scoala Gimnaziala Nr. 11 Oradea

Scoala Gimanziala “Dacia” Oradea

Liceul de Arte Oradea

Coelgiul National “Mihai Eminescu” Oradea

Scoala Gimnaziala “Nicolae Balcescu” Oradea

Scoala Gimnaziala “Oltea Doamna” Oradea

Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Oradea

Scoala Gimnaziala “Octavian Goga” Oradea

Liceul German “Friedrich Schiller” Oradea

Liceul cu Program Sportiv “Bihorul” Oradea

Colegiul National “Emanuil Gojdu” Oradea

Liceul Teologic Penticostal “Betel” Oradea

Hotel Herastrau

DGASPC Bihor

S.C. Administratia Domeniului Public S.A.

Ety Market

Hotel Doina

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog

Scoala Gimnaziala Nr. 1 Astileu

Digi 24

Party Oradea

Ovidan

Crisana

Jurnalul Bihorean

Bihoreanul

Evenimente Oradea

Scoala “Lucretia Suciu” Oradea

Era Shopping Park

Oradea Magazin

Aquila

Faist Mekatronic

Macom

Nexia Consulting

Comau

Simbeton

Simterac

Marvio Trans S.R.L.

JMI RO S.R.L.

Consiliul Judetean Bihor

Hotel Formenerg

Hotel Elizeu

Scoala Internationala Agora

Gradinita Aleodor

Gradinita Ciufulici

Oradea Shopping City

Cortina Digiplex Oradea

 

Nu acceptam pareri sau trackbackuri la acest articol.

Nu se accepta comentarii la acest articol.

Nimeni nu si-a exprimat parerea despre acest articol.



© 2008 - 2017 Piticot.org. Materialele publicate pe acest blog nu se pot reproduce fara acordul scris al proprietarului.
Aceasta pagina a fost realizata de Stevenson Advertising pe platforma WordPress.